I Cle de trnsmitere este ce erin~ cu posibilittte crescut~ ~n czul contctului direct cu person cre sufer~ de tuberculoz~
Работа добавлена на сайт samzan.net:
Referat pe tema:
Profilactica tiuberculiozei
A pregatit
eleva clasei a 11-a
Berlinsca Natalia
gimnaziul №6
Profesoare de chimie si biologie
Pivin Lilia Aurelovna
o.Cernauti
2013
TUBERCULOZA
Prezentare generală
Tuberculoza este o boală infecţioasă care afectează plămînii. Calea de transmitere este cea aeriană cu
posibilitatte crescută în cazul contactului direct cu persoana care suferă de tuberculoză. Oamenii cu o imunitate scăzută ( sau copiii, bătrînii, bolnavii SIDA sau HIV) sînt mai predispuşi la îmbolnăvire. În cazul netratării, tuberculoza poate crea complicaţii serioase. La copii boala se manifestă de cele mai dese ori sub forma unui complex primar (o formă mai lejeră a bolii). În cazul unui tratament complex şi corect, copilul poate fi complet tratat de această infecţie. Dar este posibil ca boala să recidiveze după cîţiva ani, mai ales dacă în această perioadă starea generală a sănătăţii s-a înrăutăţit. Pentru mai multă informaţie despre complexul primar aflaţi de la pediatru.
DEFINIŢIE Tuberculoza este cauzată de bacterii aparţinând complexului Mycobacterium tuberculosis. Boala afectează de obicei plămânii, deşi în până la o treime din cazuri sunt implicate alte organe. Dacă este tratată adecvat, tuberculoza cauzată de tulpini chimiosensibile este curabilă în toate cazurile. Dacă nu este tratată, boala poate fi fatală în decurs de 5 ani în mai mult de jumătate din cazuri. Transmiterea are loc de obicei pe cale aerogenă, prin răspândirea particulelor infectante produse de către pacienţii cu tuberculoză pulmonară contagioasă.
ISTORIC Faptul că tuberculoza este una dintre cele mai vechi boli ce au afectat umanitatea, a fost demonstrat prin identificarea tuberculozei vertebrale la mumiile egiptene. Grecii denumeau această boalăphthisls („consumare"), subliniind aspectul dramatic de emaciere generală, asociat cazurilor cronice netratate. In timpul revoluţiei industriale şi în perioada de urbanizare corespunzătoare din secolele al şaptesprezecelea şi al optsprezecelea, tuberculoza a devenit o problemă de proporţii epidemice în Europa, cauzând cel puţin 20% din totalul deceselor din Anglia si Ţara Galilor în 1650. Pe Coasta de Est a Statelor Unite, rata mortalităţii anuale prin tuberculoză la începutul secolului al nouăsprezecelea a fost de 400 la 100.000 locuitori.
Etiologia infecţioasă a tuberculozei a fost controversată până la descoperirea bacilului tuberculozei, de către Robert Koch, în 1882. Imbunătăţirea condiţiilor socioeconomice şi izolarea pacienţilor contagioşi însanatorii a avut un impact favorabil asupra epidemiologiei tuberculozei în prima jumătate a secolului al douăzecilea. Rata mortalităţii în Europa si Statele Unite a început să scadă cu câteva decenii înainte de introducerea medicamentelor antituberculoase, la mijlocul secolului.
AGENTUL ETIOLOGIC Micobacteriile aparţin familiei Mycobacteriaceae si ordinului Actinomycetales. Dintre speciile patogene aparţinând complexului M. tuberculosis, agentul cel mai frecvent si important al bolii la om este chiar M. tuberculosis. Microorganismele strâns înrudite ce produc asemenea infecţie la om sunt reprezentate de către Mycobacterium bovls (bacilul tuberculozei bovine, o cauză importantă a tuberculozei transmise prin lapte nepasteurizat în trecut, astăzi, cauza unei mici proporţii din cazurile din ţările în curs de dezvoltare) şi de către Mycobacterium africanum (izolat la o mică parte din cazurile din Africa Centrală şi de Vest), în plus, M. tuberculosis este înrudit cu alţi agenţi patogeni aparţinând genului Mycobacterium, ce produc boli la om, cum ar fi agentul etiologic al leprei(Mycobacterium leprae) şi micobacterii, altele decât cele tuberculoase sau netuberculoase. Unele dintre aceste ultime microorganisme devin agenţi patogeni oportunişti din ce în ce mai importanţi.
M. tuberculosis este o bacterie cu formă de bacii subţire, nesporulată, slab aerobă, cu dimensiuni cuprinse între 0,5 şi 3 m. Micobacteriile, inclusiv M. tuberculosis, nu se colorează cu uşurinţă şi sunt frecvent neutre la coloraţia Gram. Totuşi, odată realizată coloraţia, bacilii nu pot fi decoloraţi cu acid-alcool, o caracteristică justificând clasificarea lor ca bacili acid-alcoolo-rezistenţi (BAAR). Rezistenţa la acţiunea acizilor se datorează în principal conţinutului mare al microorganismelor în acizi micolici, acizi graşi cu lanţ lung şi legături încrucişate între lanţuri şi alte lipide ale peretelui celular. Alte microorganisme, în afară de micobacterii, ce prezintă o anumită acido-rezis-tenţă includ specii din genurile Nocardia şi Rhodococcus, Leglonella micdadei şi protozoarele Isospora şi Crypto-sporidium. Lipidele din peretele celular al micobacteriilor (de ex. acizii micolici) sunt legate de arabinogalactanii şi peptidoglicanii subiacenţi. Această structură este responsabilă pentru permeabilitatea foarte scăzută a peretelui celular, si din această cauză, pentru ineficienta majorităţii antibioticelor asupra acestui microorganism, în plus, unele lipide ca trehalozele acilate, sau „cord factors" pot juca un rol în virulenţa M. tuberculosis, inducând fenomene mediate de citokine. O altă moleculă din peretele celular al micobacteriilor, lipoarabinomananul, este implicată în relaţia microorganism-gazdă şi facilitează supravieţuirea M. tuberculosis în interiorul macrofagelor. Cele câteva proteine caracteristice pentru M. tuberculosis le includ pe cele din tuberculină, un derivat proteic purificat (purified protein derivative -PPD) format dintr-un amestec de molecule fără specificitate de specie, extrase dintr-un filtrat de cultură.
EPIDEMIOLOGIE La începutul anilor 1990, erau raportate anual Organizaţi iei Mondiale a Sănătăţii aproximativ 3,9 milioane de cazuri noi de tuberculoză (toate formele, pulmonare si extrapulmonare), 90% dintre ele provenind din ţări în curs de dezvoltare. Totuşi, datorită nivelului scăzut al detectării şi raportării reduse în multe programe naţionale, cazurile raportate reprezintă doar o fracţiune din totalul cazurilor. Se estimează că în 1995 au apărut pe plan mondial 8,8 milioane de cazuri, 95% dintre ele fiind înregistrate în ţările în curs de dezvoltare din Asia (5,5 milioane), Africa (1,5 milioane), Orientul Mijlociu (745.000) şi America Latină (600.000). Se mai estimează că în 1995 au avut loc aproximativ 3 milioane de decese prin tuberculoză, 98% dintre ele în ţările în curs de dezvoltare.
Incepând cu mijlocul anilor 1980, în multe ţări industrializate, numărul cazurilor de tuberculoză semnalate, care înregistrase o scădere constantă, s-a stabilizat sau chiar a început să crească. Acest fenomen a fost observat mai întâi în Statele Unite dar curând s-a înregistrat şi în multe ţări europene, în 1995 în Statele Unite au fost raportate Centrelor de Control şi Prevenţie ale Bolilor (Centers of Disease Control and Prevention) 22.813 cazuri de tuberculoză (8,7 cazuri la 100.000 locuitori). Acest număr a reprezentat o creştere de 2,8% faţă de numărul cel mai scăzut de cazuri înregistrat vreodată (22.201 în 1985). Mai mulţi factori au fost implicaţi în creşterea incidenţei tuberculozei în această ţară, cei mai importanţi fiind infecţia cu virusul imunodeficienţei umane (HIV), imigrarea din ţări cu prevalentă înaltă a tuberculozei şi existenţa unor probleme sociale ca sărăcia, lipsa de locuinţă şi abuzul de droguri, în unele regiuni (de ex., New York) au mai contribuit la agravarea situaţiei şi deteriorarea sistemului de sănătate publică şi desfiinţare serviciilor de tratament al tuberculozei, în Statele Unite, tuberculoza este rară printre adulţii tineri de origine europeană, care au fost doar arareori expuşi infecţiei cu M. tuberculosis în ultimele decenii, în contrast, prevalenta infecţiei cu M. tuberculosis este relativ crescută în populaţia vârstnică de origine caucaziană, care rămâne expusă unui risc crescut de dezvoltare a tuberculozei active, în populaţia americană, tuberculoza este o boală a adulţilor tineri ce fac parte din grupuri de populaţie infectate cu HIV, din grupuri de imigranţi si din grupuri sociale dezavantajate/marginalizate. In mod similar, în Europa, tuberculoza a revenit ca o problemă importantă de sănătate publică, mai ales ca urmare a cazurilor provenite din rândul imigranţilor din ţările cu prevalentă înaltă.
In ţările în curs de dezvoltare din Africa şi Asia, tendinţele tuberculozei în cursul ultimelor câteva decenii nu sunt clare în întregime. Totuşi în ţările africane sub-sahariene, cu sisteme de raportare credibile, extinderea recentă a epidemiei HIV a fost însoţită de dublarea sau triplarea numărului de cazuri de tuberculoză raportate, într-o perioadă de numai 10 ani. în acelaşi timp, numărul crescând de adulţi tineri cu infecţii cu M. tuberculosis a dus la creşterea ratelor tuberculozei active în multe ţări în curs de dezvoltare. Dacă situaţia mondială a controlului cazurilor de tuberculoză rămâne în stadiul actual, se estimează că în anii '90 vor apărea 90 milioane de cazuri noi şi 30 milioane decese datorate tuberculozei.
De la expunere la infecţie M. tuberculosis este transmis cel mai frecvent de la un pacient cu tuberculoză pulmonară contagioasă către alte persoane, prin intermediul particulelor infectante ce sunt aerosolizate prin tuse, strănut sau vorbire. Picăturile de dimensiuni mici se usucă rapid, iar cele mai mici dintre ele (< 5-10 m diametru) pot rămâne suspendate în aer timp de mai multe ore şi pot pătrunde în căile aerieneterminale. Un acces de tuse poate conţine aproximativ 3.000 de particule infectante In trecut, o sursă frecventă de infecţie era reprezentată de laptele crud ce conţinea M. bovis, provenit de la bovinele cu tuberculoză. Alte căi de transmitere a bacililor tuberculoşi, cum ar fi cea transcutanată sau transplacentară, sunt rare şi fără semnificaţie epidemiologică.
Probabilitatea unui contact cu un caz-sursă al infecţiei cu M. tuberculosis, intimitatea si durata contactului, gradul de infecţiozitate al cazului şi mediul în care are loc contactul sunt factori determinanţi importanţi ai transmiterii. Mai multe studii efectuate la contacţii apropiaţi au demonstrat clar că pacienţii cu tuberculoză a căror spută conţine BAAR vizibili la microscop joacă cel mai important rol în răspândirea infecţiei. Aceşti pacienţi prezintă boală pulmonară cavitară sau tuberculoză a tractului respirator (tuberculoză endobronşică sau laringiană) şi produc o spută ce conţine până la 105 BAAR/ml. Pacienţii cu tuberculoză cu frotiu din spută negativ şi culturi pozitive sunt mult mai puţin contagiosi, iar cei cu boală pulmonară cu culturi negative şi cei cu tuberculoză extrapulmonară sunt în esenţă necontagioşi. Aglomerările umane în camere prost ventilate reprezintă unul dintre cei mai importanţi factori ce influenţează transmiterea bacililor tuberculozei, deoarece cresc intensitatea contactului cu un caz de tuberculoză.
Pe scurt, riscul de dobândire a infecţiei cu M. tuberculosis este determinat în principal de către factori exogeni. Datorită întârzierii în prezentarea la medic şi în stabilirea diagnosticului, se estimează că de obicei doi sau trei contacţi vor fi infectaţi de către fiecare caz BAAR-pozitiv, înainte de detectare.
De la infecţie la boală Spre deosebire de riscul de dobândire a infecţiei cu M. tuberculosis, riscul de dezvoltare a bolii după infectare depinde mult de factori endogeni, cum ar fi susceptibilitate nativă individuală la boală şi nivelul de eficienţă al imunităţii mediate celular. Boala manifestă clinic apărută imediat după infectare este clasificată ca tuberculoză primară şi este frecventă la copiii cu vârsta de până la 4 ani. Deşi această formă este frecvent severă şi diseminată, de obicei nu este transmisibilă. Când infecţia este dobândită la o vârstă mai mare, există o şansă mai crescută ca sistemul imun să o limiteze, cel puţin temporar. La majoritatea indivizilor infectaţi care vor dezvolta în final tuberculoză, acest lucru este valabil în primul an, sau doi ani după infecţie. Totuşi bacilii dormanţi pot persista mai mulţi ani înainte de a fi reactivaţi pentru a produce tuberculoza secundară, care este frecvent contagioasă. Global, se estimează că aproximativ 10% dintre persoanele infectate vor dezvolta în cele din urmă tuberculoză activă.Reinfecţia unui individ infectat anterior, care este probabil frecventă în zone cu o rată crescută a transmiterii tuberculozei, poate favoriza de asemenea dezvoltarea bolii. Analiza fragmentelor de restricţie [restriction fragment lenght polymorphism (RFLP)] este o metodă de studiu prin care pot fi confirmate rezultatele investigaţiilor epidemiologice standard. RFLP furnizează un model unic si stabil, specific pentru o tulpină, al benzilor de acizii nucleici, de dimensiuni variabile, după digestie cu enzime de restricţie (o „amprentă").
2. тема Наприклад квітка рожа виступає символом таємниці тиші радості слави воскресіння гордості
3. Вариант 12 Вопр
4. кольцо которым матка заканчивается и которым соединяется с влагалищем.html
5. стр Защитим своё жилище от огня в условиях зимних холодов
6. Воспитание детей с отклонениями в поведении
7. Кекусинкай каратэ Г
8. соцветие метелка с длинными боковыми веточками а у Setriколосовидная метелка с очень короткими боковыми вето
9. Для меня сейчас ~.html
10. Професійна комунікація
11. 12 2.12 3.html
12. Тема 1. Понятие о психологии
13. Общие сведения Имя прилагательное часть речи обозначающая признак предмета- new book новая книга new house
14. Общая и специальная подготовка больных к протезированию
15. Фразеологизмы с компонентом-библеизма во французском языке
16. 1828 гг. было построено несколько паровозов нашедших практическое применение на небольших линиях отдельных п
17. пассивныес помощью кот образуются ресурсы; 2 активные кот распределяют ресурсы.
18. ТЕМА 9 ОБЛІК ДОВГОСТРОКОВИХ ЗОБОВ~ЯЗАНЬ План Суть довгострокових зобов~язань та їх призначення
19. тема государственного и муниципального управления Предмет и задачи системы государственного и муници
20. Трудовой договор1